Ioan Ovidiu Sabău nu s-a mai abţinut! Avertisment dur pentru propria echipă. Ce le-a transmis după egalul cu CSU Craiova

Ioan Ovidiu Sabău nu s-a mai abţinut! Avertisment dur pentru propria echipă. S-a aflat ce le-a transmis după egalul cu CSU Craiova. Cei de la U Cluj au reuşit să scoată un punct în prelungiri, după reuşita lui Dan Nistor.

Ioan Ovidiu Sabău şi-a lăudat echipa, dar a tras un semnal de alarmă. Antrenorul şepcilor roşii spune că sunt probleme la echipă după U Cluj-CSU Craiova 1-1.

Ioan Ovidiu Sabău nu s-a mai abţinut!

„Am arătat așa cum nu a trebuit să arătăm. Mai ales când jucăm acasă, în fața propriilor suporteri. Am jucat modest în prima repriză, am fost timizi, n-am avut ritm, am jucat foarte lent, am ținut foarte mult mingea. Am avut puțini jucători în preajma careului.

Am pierdut de mai multe ori mingea, Craiova a recuperat și a plecat pe contraatac. Au prins încredere, și-au creat câteva ocazii și au reușit să si înscrie.

Ei au dominat clar prima repriză și noi pe a doua. Am avut curaj să jucăm, puteam chiar câștiga, dar am avut și un moment când puteam pierde.

Sunt mulțumit de atitudinea pe care jucătorii au avut-o în a doua repriză. Mă așteptam ca după acest joc cei 4 fotbaliști care au jucat destul de puțin anul acesta, Peteleu, Doukoure, Popadiuc și Simion, să fie mai obosiți. Ei se pregătesc, dar când nu ai ritm pierzi și din încredere.

L-am introdus pe Dan Nistor. Aș fi vrut să joace doar 30 de minute. E important că nu s-a accidentat, la fel și Alex Chipciu, dar și ceilalți doi copii, Ilie și Silaghi, care au jucat bine la debut.

Chipciu și Nistor sunt doi jucători foarte importanți, care pot face diferența. Am văzut un Lucas (n.r. – Masoero) impecabil, cu acea stare de spirit pe care trebuie să o ai ca jucător. L-am văzut suferind foarte mult pe Ovidiu Bic, la fel și pe Mitrea. Eu cred că în 2-3 jocuri vom arăta foarte bine.

Popa era obosit, a acuzat crampe musculare, nu prea a fost în joc. A venit acest Florin Ilie, un băiat foarte serios. Cine va fi implicat și va ajuta echipa, indiferent de vârstă, acela va juca. Echipa are potenţial şi valoare. Individual sunt foarte buni, acum să facem şi echipă”, a spus Sabău, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.

Antrenorul şepcilor roşii se teme de meciul din grupele Cupei, contra echipei Armatei. „Va fi un joc important cu Steaua. E important să îmi refac jucătorii. Când nu joci şi nu ai ritm ei se pot accidenta. Să avem răbdare cu mulţi dintre ei. Vali Gheorghe a avut o accidentare urâtă şi trebuie să avem răbdare”, a mai spus Sabău.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed