Anchetă deschisă la Bordeaux. O fană a naţionalei Irlandei a fost violată după ce a participat la un meci de la Cupa Mondială de rugby

O anchetă a fost deschisă, luni, pentru violarea unei fane irlandeze la Bordeaux, a anunţat Parchetul din Bordeaux pentru Le Figaro.

Incidentul ar fi avut loc în jurul miezului nopţii, la câteva ore după meciul dintre Ţara Galilor şi Fiji. Victima, în vârstă de 37 de ani, se afla pe o stradă din apropierea Place de la Bourse, unde închiriase un apartament, când trei bărbaţi s-ar fi apropiat de ea. Aceştia au târât-o apoi pe o stradă adiacentă, unde au violat-o, potrivit news.ro.

Evenimentele au avut loc în jurul miezului nopţii”, potrivit victimei, care a fost „găsită pe stradă de un grup de suporteri galezi”, a precizat parchetul. Alertată de locuitorii din zonă, poliţia a găsit victima când aceasta a reuşit să se refugieze după ce atacatorii au fugit. Femeia a fost apoi interogată în locuinţa pe care o închiriase în zonă „de către poliţiştii irlandezi care se aflau în oraş ca întăriri” în acest weekend pentru meciul cu România.

Potrivit victimei, ea a fost agresată sexual „de mai multe persoane”, care au fugit apoi de la locul faptei. Ancheta a fost încredinţată poliţiei departamentale. Victima a fost preluată imediat de centrul de urgenţă pentru victimele agresiunilor din Bordeaux şi de o asociaţie de sprijinire a victimelor, „în limba engleză”.

Au fost prelevate probe biologice, iar altele sunt în curs de prelevare şi de pe hainele sale. De asemenea, sunt examinate imaginile de pe camerele de protecţie din cartier, în vederea găsirii autorilor.

Irlanda a jucat, sâmbătă, la Bordeau, cu România, în grupa B de la Cupa Mondială, scor 82-8.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed