Zeljko Kopic, anunț important înainte de Dinamo-Oțelul Galați! Suporterii grupării din Ștefan cel Mare vor fi fericiți să afle de revenirea la antrenamente a lui Dennis Politic. Mijlocașul are șanse considerabile să evolueze în următoarea etapă.
Cu o lună jumătate în urmă, Dennis Politic s-a accidentat în partida directă cu Poli Iași. Până atunci, acesta înscrisese, deja, trei goluri pentru Dinamo în începutul noului sezon de Superliga.
Anunţul antrenorului de la Dinamo înaintea meciului!
Dinamo vs. Oțelul Galați este programat pe data de 20 septembrie, de la ora 21.00.
„Dennis Politic și Petru (n.r. – Neagu) au început antrenamentele cu echipa de la începutul acestei săptămâni, fac antrenamente normale cu echipa. Despre ceilalți jucători, avem încă două zile până la meci, vom vedea situația lor și vom decide mâine.
Trebuie să continuăm să jucăm fotbal de bună calitate, să progresăm la anumite aspecte pe care trebuie să le îmbunătățim. Toată lumea știe că va fi greu, dar mergem acolo să încercăm să câștigăm punctele.
Mâine mai avem un antrenament, până la începerea meciului avem mai mult de 48 de ore. Avem mai mult decât suficient timp să găsim cea mai bună soluție posibilă pentru acest meci!”, a spus Kopic, într-o conferinţă de presă.