Zeljko Kopic face anunţul nopţii! Avertisment pentru jucători după egalul cu Poli Iaşi. Dinamo a condus cu 1-0 din startul meciului, dar până la urmă s-a terminat la egalitate, scor 2-2.
Zeljko Kopic ştie de ce Dinamo nu a reuşit să câştige. După ce a deschis scorul nu a mai putut face faţă agresivităţii gazdelor.
Zeljko Kopic face anunţul nopţii!
„Cred că a fost un meci foarte bun. Am început meciul foarte bine. Apoi, adversarii au fost foarte agresivi. Nu ne-au lăsat să mai jucăm deloc. În repriza a doua, reacţia echipei a fost una foarte bună. Sunt mulţumit. Nu le-am mai dat mari şanse. În final, cred că am fost mai aproape să câştigăm acest meci. Le-am spus la pauză să fie mai agresivi. Să ia mingea mai repede”, a spus Zeljko Kopic, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.
Zeljko Kopic s-a referit şi la derby-ul de etapa viitoare, contra celor de la Rapid. I-a transmis şi un mesaj lui Andrei Nicolescu. Mai vrea doi jucători pentru ca Dinamo să se bată la play-off în Superliga. „Au fost şi greşeli, dar am pierdut 2 jucători. Politic şi Abdalah au ieşit accidentaţi. Vom vedea, nu ştiu ce să spun pentru moment. Ne mai trebuie unul sau doi jucător. Sper să îi recuperăm pe cei accidentaţi pentru meciul cu Rapid”, a mai spus Kopic, conform sursei citate.