CFR Cluj nu a reușit decât o remiză în Kosovo, pe terenul celor de la Ballkani, scor 1-1, joi seară, în prima etapă din Grupa G din Conference League.
Yuri a fost cel care a reușit să-i salveze pe clujeni și să înscrie golul egalizator în prelungirile meciului.
„Nu ne bucurăm cu un rezultat de egalitate, dar pentru ce s-a întâmplat la meci este bun egalul. Ei nu au avut multe ocazii. Noi am avut multe, dar din păcate am luat doar un punct. Nu ne va fi ușor. În această fază nu există echipe slabe. Încercăm să facem cât mai multe puncte. Toți aici vor avea meciuri foarte grele. Fanii aici sunt alături de echipă în număr mare, sper să fie alături și de noi suporterii în următoarele meciuri”, a declarat autorul golului.
Din grupa G, mai fac parte Sivasspor și Slavia Praga.
În etapa viitoare, joi, pe 15 septembrie, CFR Cluj va juca pe teren propriu cu Sivasspor.