Atacantul polonez Robert Lewandowski a lăsat o primă impresie puternică la echipa de fotbal FC Barcelona, iar antrenorul Xavi Hernandez descrie venirea lui ca un ”transfer incredibil”, notează DPA.
Lewandowski a debutat în tricoul catalanilor la meciul amical de sâmbătă contra lui Real Madrid (1-0), ca titular, fiind înlocuit la pauză.
Polonezul a marcat cel puţin 40 de goluri în fiecare din ultimele şapte sezoane consecutive la Bayern Munchen şi deşi împlineşte 34 ani în august, Barcelona speră ca el să se menţină la cel mai înalt nivel, potrivit agerpres.ro.
”Lewandowski s-a adaptat chiar bine. Este foarte modest, deşi a câştigat aproape totul în lumea fotbalului. A arătat modestia de a munci tare pentru echipă, pentru noi este un transfer incredibil. Sunt foarte fericit să-l avem pe Robert în echipă şi contra lui Real Madrid s-a adaptat foarte bine. A controlat balonul când Real a făcut presing avansat, a înţeles foarte bine când e momentul lui să controleze şi să joace pentru mijlocaşii ofensivi sau pentru mijlocaşul defensiv. A pătruns în adâncime de multe ori, aşa că vorbim despre un jucător de top în lumea fotbalului”, a declarat antrenorul catalanilor.
Xavi a vorbit despre strategia lui de transferuri, care să asigure o concurenţă pe posturi: ”Cu cât avem mai mulţi jucători pe fiecare post, cu atât va fi mai bine pentru noi ca staff, ei vor concura unul cu altul şi se vor ajuta să devină mai buni. Sunt multe meciuri în acest an, chiar mai multe, pentru că avem Cupa Mondială şi calendarul este mai comprimat. Vor fi accidentări, eliminări şi aşa cum am zis de multe ori Barca trebuie să aibă doi jucători valoroşi în fiecare post şi la asta lucrăm”.