Wayne Rooney a decis. A demisionat din funcția de antrenor al celor de la Derby County

Wayne Rooney a decis să demisioneze din funcția de antrenor al echipei Derby County. Anunțul a fost făcut vineri. Decizia vine pe fondul incertitudinii continue de la club, potrivit goal.com.

Echipa se află în administrare judiciară și tocmai a retrogradat în League One, după ce a fost penalizată cu 21 de puncte din cauza problemelor financiare. În prezent se caută un nou grup de proprietari.

„Pe parcursul verii am urmărit îndeaproape evoluțiile privind proprietatea Derby County.

Astăzi m-am întâlnit cu administratorii pentru a-i informa de decizia mea că a venit momentul să părăsesc clubul. Ca să fiu corect cu ei, au încercat din răsputeri să-mi schimbe decizia, dar decizia mea era luată.

Timpul petrecut la club a fost un rollercoaster de emoții, cu suișuri și coborâșuri, dar trebuie să spun că m-am bucurat de această provocare.

Personal, simt că acum clubul trebuie să fie condus de cineva cu energie proaspătă și care nu este afectat de evenimentele care s-au întâmplat în ultimele optsprezece luni. Îmi voi aminti de perioada petrecută la Derby cu mare mândrie și afecțiune și aș dori să le mulțumesc tuturor angajaților, jucătorilor și, bineînțeles, fanilor pentru sprijinul lor incredibil. Nu vă voi uita niciodată și sper să vă revăd pe toți în viitorul apropiat și în vremuri mai fericite.

Celor care vor s[ preia clubul le spun: Derby County este un club grozav, cu o istorie grozavă și cu fani grozavi. Le urez toate cele bune și mult succes în viitor”, a declarat fostul internațional englez potrivit Mediafax.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed