Vor juca degeaba, pe banii statului! Echipa Armatei s-a resemnat: ‘Nu mai vorbim despre promovare’

Vor juca degeaba, pe banii statului! Echipa Armatei s-a resemnat. Chiar dacă sunt lideri în liga a doua, băieţii lui Daniel Opriţa nu au nicio şansă de promovare. Şefii clubului nu au reuşit să se asocieze cu un privat.

Echipa Armatei nu are drept de promovare, fiind vorba de un club de drept public. Legea Sportului nu le dă voie să ajungă în Superliga.

Vor juca degeaba, pe banii statului!

Chiar şi antrenorul Daniel Opriţa s-a resemnat. A făcut un anunţ clar după amicalul câştigat de către echipa Armatei în faţa celor de la Progresul Spartac. Jucătorii celor de la CSA nu se gândesc la promovarea în Superliga chiar dacă sunt lideri în liga secundă.

„Nu mai sunt discuții în vestiar apropo de promovare. Nu ne mai gândim la lucrul ăsta. Când intră pe teren, băieții se gândesc să dea totul, să joace bine şi să aibă rezultate. Mai departe, nu mai depinde de noi. Vrem să ne facem datoria până la capăt. Că avem sau nu drept de promovare, noi suntem pe primul loc şi suntem mulțumiți. Noi am demonstrat pe teren că ne facem treaba. E clar că mi-aş fi dorit ca poziția pe care o avem la final să aducă şi promovarea.

Noi sperăm încă la promovare. Sperăm ca din vară… Dar şi din sezonul acesta, dacă mai există vreo soluţie. Mai avem o speranță mică, dar e greu. Din sezonul următor sperăm să avem acel drept de promovare”, a spus Daniel Oprița, în direct la OrangeSport.

Realizând că nu pot modifica Legea, conducătorii CSA Steaua și ai Ministerului Apărării Naționale au schimbat abordarea. Au decis să-și modifice propriul regulament astfel încât să fie permisă asocierea cu „terțe persoane juridice, publice sau private”, o mutare care i-ar oferi dreptul de promovare în Superliga la finalul sezonului următor, adică în vara lui 2024.

În Monitorul Oficial al României a fost publicat un „ordin pentru completarea Regulamentului de organizare și funcționare al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale”.

Ordinul a fost semnat de fostul ministrul al Apărării Naționale, Vasile Dîncu, înainte ca acesta să demisioneze din funcție.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Este oribil, odios sinistru, rusinos, inacceptabil, ca Romania a ramas singura, unica, ultima tara din UE, din NATO, din lumea democratica in care mai este permis, tolerat, acceptat:
    1. Amestecul armatei si militiei in sportul de performanta.
    2. Existenta creatiilor bolsevice expirate si lichidate peste tot, CSA si CS Dinamo
    3. Echipe militare profesioniste in competitiile interne
    4. stadioane, sali si meciuri oficiale in unitati militare
    Pana cand risipa, coruptia, blocajul in trecutul toxic, ticalos, totalitar???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed