Viitorul lui Mircea Lucescu este la Dinamo Kiev? Anunțul fără echivoc al miliardarului Surkis

Din cauza invaziei Rusiei, campionatul de fotbal al Ucrainei s-a întrerupt. Șahtior Donețk era pe primul loc, cu două puncte în fața lui Dinamo Kiev, însă titlul de campioană nu s-a mai acordat. UEFA, în schimb, le-a făcut cadou ucrainienilor încă un loc în preliminariile Ligii Campionilor, așa că ocupanta primului loc merge direct în grupe.

Clasată pe poziția a doua, echipa lui Mircea Lucescu va merge în tururile preliminare, însă presa a speculat cum că antrenorul român al lui Dinamo Kiev ar avea gânduri de ducă.
Informația a fost contracarată imediat de miliardarul care deține clubul din Kiev.

„Nu ştiu ce se scrie în presă, nici nu s-a discutat asta. El are contract până în 2024, vrea să lucreze. Ideea meciurilor caritabile a fost a lui şi cred că a fost foarte corectă”, a spus Igor Surkis, potrivit football24.ua, citat de orangesport.ro.

În ceea ce privește situația jucătorilor, Surkis a explicat. „Trebuie mereu bani pentru a construi o echipă. Da, unii vor pleca, probabil. Există o ofertă bună pentru Mikolenko, îl vom lăsa să plece, 20 de milioane de euro reprezintă o ofertă bună pentru club.

Dacă vor fi oferte pentru 2-3 jucători, îi vom lăsa să plece. Dar asta nu înseamnă că sunt gata să vând echipa, azi. Am fost acuzat că am scos echipa din ţară ca să o vând. Nu s-a întâmplat asta, nici nu am încercat.

Ca să infirm toate zvonurile, echipa nu este de vânzare. Dacă sunt oferte pentru anumiţi jucători, de exemplu pentru Ţigankov, şi sunt potrivite pentru club şi pentru jucători, atunci le vom lua în considerare. Dar trebuie să existe oferte”, a precizat afaceristul ucrainian.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed