Campionul NABO Edgar Berlanga și challangerul Alexis Angulo au ieșit în ring azi-noapte, la Madison Square Garden, din New York, într-un meci la supermijlocie care a reprezentat main-eventul galei.
În repriza a șaptea a avut loc un moment teribil, în timpul unui clinchi, americanul Berlanga l-a apucat cu dinții de urechea stângă pe columbianul Angulo, care însă s-a retras la timp ca să nu fie mușcat în stilul lui Tyson cu Holyfield.
„El lovea cu coatele, așa că am avut posibilitatea să fac ceea ce a făcut Mike Tyson. Dar el continua să lovească cu coatele și nu voiam să-mi spargă vreo arcadă și am vrut să-l mușc așa cum a făcut Mike Tyson”, și-a motivat Berlanga gestul pe care arbitrul nici măcar nu l-a observat, în ciuda reclamațiilor lui Angulo.
Probabil marcat de incident, columbianul n-a mai putut recupera rundele pierdute până atunci și a pierdut meciul la puncte, după o decizie unanimă a arbitrilor.
În 1997, Mike Tyson a șocat planeta, după ce a mușcat efectiv din marele rival de la acea vreme, Evander Holyfield. Tyson i-a mușcat o parte din ureche și a scuipat-o pe jos, ulterior fiind descalificat din cauza acestui incident care a uluit lumea boxului.