Video șocant: momentul accidentării horror a lui Zverev!

Rafael Nadal este din nou în finală la Roland Garros, dar nu s-a calificat așa cum și-ar fi dorit. Neamțul Alexander Zverev a suferit o accidentare oribilă la finalul setului al doilea, când era în avantaj, și a fost nevoit să abandoneze.

Era 6-5 pentru el în setul al doilea, când Zverev a călcat strâmb pe glezna dreaptă care aproape că s-a frânt, după cum s-a văzut pe reluare.

Organizatorii au adus scaunul de rotile pentru a-l scoate de pe teren. Meciul a fost întrerupt timp de câteva minute, apoi Zverev a revenit în cârje.

Rafael Nadal s-a calificat pentru a 14-a finală, iar Zverev a ratat ocazia de a deveni liderul clasamentului ATP, în cazul în care ar fi câștigat turneul.

„Sunt foarte trist, îmi pare rău pentru el. A făcut un turneu grozav. Este unul dintre jucătorii cu care mă înțeleg foarte bine. Știu cât de mult luptă pentru a câștiga un Grand Slam. Îi doresc o recuperare cât mai rapidă și tot binele din lume!

E una dintre cele mai mari provocări din circuit. Pentru mine e un vis că m-am calificat iar în finala Roland Garros. Când l-am văzut plângând, a fost un moment foarte greu pentru mine”, a transmis Rafa, pentru Eurosport, imediat după meci.

http://

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed