Victorie importantă pentru Ana Bogdan! Românca e în careul de aşi al turneului din Slovenia. Ana Bogdan se bate pentru un loc în finală cu Elena Rîbakina. Ana Bogdan, locul 65 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Portoroz (Slovenia).
Românca a învins-o în sferturile de finală pe sportiva braziliană Beatriz Haddad Maia, locul 18 WTA şi favorită 2, scor 6-1, 1-6, 7-5.
Victorie importantă pentru Ana Bogdan!
În penultimul act, Ana Bogdan o va întâlni pe jucătoarea din Kazahstan Elena Rîbakina, numărul 25 mondial şi cap de serie 3. Prin calificarea în semifinale, Ana Bogdan şi-a asiguurat un premiu de 8.870 de euro şi 110 puncte.
O unguroaică a dat lovitura la Bucureşti
Altfel, Sportiva din Ungaria Reka Luca Iani s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 125 Ţiriac Foundation Trophy, de la Bucureşti.
Reka Luca Jani a învins-o în sferturi pe conaţionala sa Panna Udvardy, cap de serie 6, scor 0-6, 6-4, 7-5.
Cele două fac pereche la dublu şi vor întâlni tot vineri, în semifinale, două jucătoare din Cehia, Anastasia Detiuc şi Miriam Kolodziejova.
Jani o va întâlni în semifinalele de simplu pe câştigătoaarea meciului Maryna Zanevska (Belgia) – Mayar Sherif (Egipt), cap de serie 5.
Celelalte două sferturi de finală sunt Sara Errani (Italia) – Rebeka Masarova (Spania) şi Kateryna Baindl (Ucraina) – Irina Begu (România), cap de serie 2.