Victor Piţurcă i-a dat ordin lui Edi Iordănescu! Jucătorii care nu trebuie convocaţi la EURO 2024. Fostul selecţioner a spus clar

Victor Piţurcă i-a dat ordin lui Edi Iordănescu! S-a aflat cine sunt jucătorii care nu trebuie convocaţi la EURO 2024. Fostul selecţioner a spus clar.

Victor Pițurcă (67 de ani) a vorbit despre participarea echipei naționale la un turneu final continental, după o pauză de 8 ani.

Victor Piţurcă i-a dat ordin lui Edi Iordănescu

Fostul antrenor al echipei naționale a României a vorbit și despre jucătorii români Radu Drăgușin (22 de ani) și Horațiu Moldovan (26 de ani), care au fost transferați recent la echipe puternice din Europa, Tottenham și Atletico Madrid.

„Situația lor este diferită. La Moldovan e chiar mai delicată și, după părerea mea, dacă el nu va juca deloc, ar fi chiar imposibil să mai fie chemat la lot. Eu așa cred, dacă va continua să fie eterna rezervă a lui Oblak. Pentru că e clar, cât timp portarul titular al lui Atletico e valid, nu poate să-i ia locul. Iar postul de portar este foarte dificil și important.

(n.r. pe vremea când Pițurcă era selecționer) Depindea de post, de cât de experimentat era, de valoare. Pe Ciprian Marica l-am convocat odată când nu avea echipă, fiindcă știam ce poate să ofere. Era vârf, îi știam calitățile. A intrat cu Ungaria și a dat gol, apoi a contribuit și la golul doi.

La (n.r. Radu Drăgușin) el e altceva, e jucător de câmp, e și foarte puternic fizic. În plus, el a mai jucat, chiar dacă foarte puțin. Mă uitam la Lazio – Bayern și mă gândeam că poate la nemți ar fi avut șanse mai mari să evolueze mai mult, mai repede. Dar eu sunt convins că Drăgușin va prinde echipa la Tottenham.

Important e și cum va juca, de ce anume îi va cere antrenorul. L-am urmărit și în Italia, el e mai bun dacă intră stoper stânga, nu dreapta. Totul e ca atunci când va intra titular să nu greșească, să nu mai poată fi scos din echipă.

Până la urmă, sunt niște păreri personale. Poate că selecționerul Edward Iordănescu gândește altfel. El îi știe mai bine și normal că va avea decizia finală”, a spus Victor Pițurcă, conform GSP.ro.

Despre adversarele României la EURO 2024

Mai apoi, fostul selecționer a spus: „Grupa noastră de la Euro este accesibilă în comparație cu precedentele turnee finale, de la Euro 2008 și Euro 2016. Belgia e prima favorită. Și dacă vine Ucraina din baraje, ea ar fi a doua, fiindcă are jucători foarte valoroși.

Însă, până la urmă, nici Belgia nu mai e chiar cea de acum câțiva ani. Iar România a terminat grupa preliminară neînvinsă, a dovedit în ultimele partide că se poate bate cu oricine. Nu va fi simplu să trecem de grupe la Euro, dar avem șanse bune”, a adăugat Pițurcă.

Victor Pițurcă: „Suntem cam înapoiați”

Vorbind despre dificultatea jucătorilor români de a se impune la echipele din străinătate, Victor Pițurcă a transmis: „Noi calitate tehnică avem, dar suntem cam înapoiați la nivel fizic, la personalitate și mentalitate. Aici se face diferența. Vedem jucători foarte buni în campionat, dar în cupele europene sau la națională nu mai ating mingea, nu-și pot câștiga duelurile unu la unu cu adversarii.

Uite, îmi vine în minte cazul lui Adrian Mazilu, cumpărat de Brighton. L-au împrumutat la Vitesse, unde văd că tot nu joacă. El avusese oricum un recul după titlul cu Farul. Nu știu din ce motiv, normal ar fi fost să crească, să ridice ștacheta.

E clar că trebuie să muncim mai mult. Mai ales cu copiii, la modul în care îi educăm fotbalistic, cum îi creștem. Eu am avut experiențe la echipe în România, unde trebuia să muncesc doi-trei ani ca să le aduc la un anumit nivel.

În ziua de azi, jucătorii vin la stadion, se antrenează o oră și pleacă. Și sunt și antrenori tineri care fac asta. Și apoi se apucă să se ia și să-l comenteze pe Dorinel Munteanu, că face cantonamente la munte. OK, nu îi alergi pe jucători pe asfalt, cum a apărut în acele imagini, dar munca rămâne baza! De-aia ajungem să nu mai contăm în cupele europene sau ne e de multe ori greu și la națională”, a mai spus acesta.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed