Victor Pițurcă exclude revenirea la naționala României: ‘Există un selecționer. Vedem ce se întâmplă’

Naționala României a retrogradat în Liga C, chiar dacă a câștigat meciul cu Bosnia, scor 4-1, din ultima etapă a fazei grupelor din Liga Națiunilor.

Imediat au părut speculații că Edi Iordănescu este în pericol și s-au vehiculat câteva nume de antrenori care ar putea să-i ia locul. Printre aceștia se numără Victor Pițurcă, Gică Hagi sau Laurențiu Reghecampf.

Victor Pițurcă spune că nu a primit nicio ofertă pentru postul de selecționer, mai mult acum nu ar fi momentul potrivit pentru a veni la echipa națională. A lăsat însă „ușa deschisă” unor posibile negocieri în viitor.

„Nu știu de aceasta listă. Nu am auzit de așa ceva. Nu are sens să vorbim. Deocamdată este un selecționer, a câștigat ultimul meci. Ei trebuie să decidă ce vor face. Cert este că rezultatele spun că nu este în regulă. Să vedem ce vrea să facă Edi, cum vede lucrurile.

Eu în momentul ăsta spun nu. Nu vin la echipa naționala. Nu știu ce s-ar putea întâmpla în viitor. E vorba de motivație….financiar nu se pune problema. Am avut oferte pe bani mulți. Vedem ce se întâmplă în viitor”, a declarat Victor Pițurcă la Pro Arena.

Fostul selecționer crede că în fruntea naționalei României ar fi trebuit să fie Ladislau Bölöni.

„Cu Loți nu se întâmpla așa ceva. Are experiență, era altceva”, a mai spus Pițurcă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed