Victor Piţurcă, dat de gol! Fostul selecţioner, întâlnire de taină, în pădure. Nimeni nu ştia acest lucruri. Acum, totul a devenit public. Un fost elev al lui Piţurcă a fost cel care a spus totul.
Victor Piţurcă a avut probleme cu justiţia. A fost reţinut de DNA 24 de ore în dosarul măştilor neconforme.
Victor Piţurcă, dat de gol!
Fostul selecţioner a scăpat şi de controlul judiciar. Acum, un fost elev al acestuia a făcut dezvăluiri incredibile. Daniel Pancu a ratat toate turneele finale la care putea lua parte cu echipa naţională. .
Daniel Pancu a povestit cu zâmbetul pe buze cum a ratat de fiecare dată ocazia să poarte tricoul echipei naționale la un turneu final. A recunoscut că a trăit mari dezamăgiri. A vorbit despre o întâlnire de taină cu Piţurcă, în pădure.
”Nu pot să ratez oportunitatea asta, să fiu și eu prezent oficial la un turneu final. La ăla din ’98, cu nea Piți, am jucat două meciuri în calificări, nu m-a convocat. Bine, eram și cu doi ani mai mic decât toată generația aia cu Roșu, Contra, Iencsi, Dănciulescu, toți cei născuți în ’75.
După aia, ’98, viză, prin 2000 nu știu ce s-a întâmplat că nu debutasem, în barajul cu Slovenia am avut 700 de ocazii, n-am putut să-i batem să mergem la Mondial, la Danemarca…
În 2008, la fel, m-am întâlnit cu nea Piți în pădure, eram la alergare. Mi-a spus că s-a gândit până în ultimelele momente și na… O mare dezamăgire, mare, mare, mare, dar, cine știe? Poate se întoarce pe partea asta”, a povestit Daniel Pancu, în direct la Digisport.