Victor Becali a făcut dezvăluiri inedite în cadrul podcast-ului „Tare de Tot” realizat de Viorel Grigoroiu.
Mereu au existat zvonuri că Victor și Giovanni Becali nu călătoresc împreună cu același avion, iar acum impresarul a confirmat totul. Decizia au luat-o după ce au avut parte de un incident neprevăzut în timpul unei curse spre Londra.
„Am vrut să mergem Londra. Ne duceam să ne întâlnim cu cei de la Arsenal să discutăm despre un transfer. Dar geamul avionului s-a fisurat și pilotul a fost nevoit să aterizeze la Bruxelles. Am vorbit și noi cu pilotul apoi și ne spus că putea să ajungă și la Londra, dar a fost mai sigur așa.
O dată am călătorit amândoi și au căzut măștile. Cu noi la clasa I mai are un bărbat care nici măcar nu a observat. Îmi venea să-l strâng de gât.
Giovanni se uită pe geam și zice. ‘Mă suntem prea jos. Cum să aterizăm. Ajungem prea devreme’.
Deodată vine un val de aer rece și cad măștile. Le-am pus amândoi. Apoi stewardese au anunțat să punem măstile. Le-am pus imediat. Se fisurase geamul.
De atunci nu am mai călătorit amândoi. În familie neavând bărbați, eram puțin cum toți aveam doar fete am zis bă…trebuie să rămână cineva un bărbat în familie”, a povestit Victor Becali în podcast-ului „Tare de Tot” realizat de Viorel Grigoroiu.