Vești proaste de la Australian Open. Toți românii prezenți în calificări au fost eliminați

Calificările pentru tabloul principal de la Australian Open se apropie de final, iar România a avut 5 reprezentați.

Toți cei 5 români care au participat în calificări au fost eliminați.

Românii prezenți în calificari la Australian Open au fost elininați

Gabriela Lee, Irina Bara și Nicholas David Ionel au părăsit competiția încă din primul tur al calificărilor.

Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Gabriela Ruse au jucat foarte bine și au reușit să ajungă până în semifinalele calificărilor.

Prima care a intrat ”în luptă” a fost Alexandra Cadanțu. Românca a dat piept cu nemțoaica Lys. Jucătoarea din Germania nu i-a dat nici o șansă Alexandrei și a tranșat meciul foarte rapid, în două seturi, 6-4, 6-1.

Gabriela Ruse a pornit ca mare favorită în partida cu franțuzoaica Janicijevic. Calculul hârtiei nu s-a potrivit cu jocul din teren, iar Ruse a pierdut în două seturi, 7-5, 6-3.

România mai are 4 reprezentate la Australian Open, aflate direct pe tabloul principal.

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan sunt cele 4 jucătoare care vor reprezenta țara noastră.

Simona Halep nu a reușit să își demonstreze nevinovăția în timp util și nu va participa în acest sezon în Australia.

De la AO vor lipsit alte două jucătoare legendare din cauza unor accidentări. Dubla câștigătoare al turneului Australian, Naomi Osaka, nu și-a revenit după accidentarea suferită în luna octombrie în turneul de la Tokyo.

Sora Sereni William, Venus, va absenta și ea din cauza unei accidentări la gleznă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed