Vestea serii pentru Sorana Cîrstea! S-a aflat cu cine se va duela românca la Madrid. Meci de gală pentru cea mai bine clasată jucătoare a noastră. După ce s-a calificat în turul trei al competiţiei, românca şi-a aflat şi viitoarea adversară.
Sorana Cîrstea se va duela cu liderul mondial WTA, poloneza Iga Swiatek. Numărul 1 mondial s-a calificat, joi, în turul trei la turneul de la Madrid, fază în care o va înfrunta pe Sorana, numărul 30 mondial şi favorită 27.
Vestea serii pentru Sorana Cîrstea!
Swiatek a trecut în turul doi de Xiyu Wang, din China, 52 WTA, scor 6-1. 6-4, într-o oră şi 16 minute. Sorana Cîrstea a învins-o, tot joi, pe Alexandra Eala din Filipine, numărul 170 mondial, scor 6-3, 6-7 (6), 6-4, în două ore şi 17 minute.
Iga Swiatek şi Sorana Cîrstea au mai fost adversare de trei ori. În 2022 la Australian Open, în 2023 la Indian Wells şi în 2024 la Doha. De fiecare dată s-a impus poloneza.
Prin calificarea în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 51.665 de euro şi 65 de puncte. Cîrstea a fost eliminată, anul trecut, încă din turul doi, de Aryna Sabalenka, a doua favorită a întrecerii și cea care a câștigat turneul, scor 4-6, 3-6.