Vestea nopţii pentru Gigi Becali! Vedeta care ar putea ajunge imediat la FCSB. Tocmai a rupt contractul cu fosta echipă şi şi-ar dori să revină la vicecampioană. Este vorba despre un jucător care a impresoinat în Superliga.
Gigi Becali l-ar putea aduce în această iarnă la FCSB pe Jugurtha Hamroun. Jucătorul tocmai şi-a reziliat contractul cu fosta sa echipă.
Vestea nopţii pentru Gigi Becali!
Hamroun a impresionat la FCSB, dar a plecat cu scandal de la echipa vicecampioană. Totuşi, Gigi Becali a încasat 2 milioane de euro când l-a vândut. Acum, a rămas liber de contract în perioada de mercato din această iarnă. Ar putea să fie o soluție pentru vicecampioana României.
Jugurtha Hamroun, fotbalistul pe care Gigi Becali a încasat două milioane de euro de la Al Sadd, formație din Qatar, este liber de contract după despărțirea de Al Markhiya SC.
Fotbalistul algerian ar putea să fie o soluție pentru FCSB. ”A fost cel mai bun sezon al carierei la FCSB. Am avut șansa să jucăm preliminarii în UEFA Champions League cu Partizan, cu Manchester City. De asemenea, am jucat în grupele UEFA Europa League. FCSB are un loc special în inima mea.
Momentan sunt sub contract aici, în Qatar. Dar nu aș zice „nu” unei reveniri în România, poate chiar la FCSB. Am urmărit echipa în ultima perioadă, în Conference League”, spunea Jugurtha Hamroun în decembrie 2022.
Jugurtha Hamorun plecase de la FCSB după ce intrase pe lista neagră a lui Gigi Becali. Fusese acuzat că a adus o femeie în cantonamentul vicecampioanei. „Ce a făcut Hamroun nu s-a întâmplat niciodată. O asemenea sfidare și obrăznicie. Nu a vrut să se ducă în cantonament, i-am spus lui MM să-i arate contractul, doar atâta.
I-am spus să facă ce vrea. Nu ne jucăm aici! Trebuie să respecte contractul! Hamroun a adus o gagică în cantonament. Ce ar fi dacă ar aduce toți jucătorii gagici în camere? A băgat-o pe geam, nu știu. El pleacă când vrea, ia gagici când vrea, am avut tot felul de jucători, dar ca ăsta…
Va sta manechin în tribună! Pe ăsta îl ţin până îl distrug. Ştiţi ce a făcut după ce l-am descoperit în cameră cu fata aia? A început să plângă, să nu afle tatăl lui”, spunea Gigi Becali, în 2016.