Vestea nopţii despre Radu Drăguşin! S-a aflat ce a făcut tricolorul în Serie A. Edi Iordănescu trebuie să ştie. Fundaşul român a fost titular în echipa celor de la Genoa într-o victorie crucială.
Radu Drăguşin a jucaat în victoria celor de la Genoa cu Sassuolo, scor 2-1, în etapa cu numărul 17 din Serie A.
Vestea nopţii despre Radu Drăguşin!
Echipa lui Radu Drăgușin a fost condusă din minutul 28. Asta după ce Pinamonti a reușit să îl învingă pe Martinez. Genoa a revenit în meci datorită reușitei lui Gudmundsson din minutul 64. Finalul i-a aparţinut Grifonului care a reuşit să câştige după golul marcat de către Ekuba, cu trei minute înaintea de terminarea timpului regulamentar.
Internaționalul român a fost integralist în meciul cu Sassuolo, iar pentru prestația sa a primit nota 7, potrivit Sofascore. Cea mai mare notă a primit-o Gudmundson, 8.3.
În același timp, George Pușcaș a fost doar rezervă neutilizată la Genoa. După această victorie uriaşă, Genoa se află pe locul 14 în Serie A, cu 19 puncte acumulate în cele 17 etape.
Daniel Boloca, fotbalistul lui Sassuolo cu dublă cetățenie, română și italiană, a fost și el integralist pentru echipa sa. Mijlocașul a primit doar nota 6,8. Sassuolo ocupă poziția a 15-a în clasament și a acumulat 16 puncte, cu trei mai puține față de Genoa lui Drăgușin.