Vestea nopţii despre Laurenţiu Reghecampf! S-a aflat ce a făcut noua echipă a antrenorului român. Meciul de care a depins postul tehnicianului. Reghe a avut înfrângeri pe linie de când a ajuns la Al-Tai.
Echipa lui Laurenţiu Reghecampf a obţinut, în sfârşit, o victorie cu tehnicianul român pe bancă. Al-Tai s-a impus în meciul cu Al-Riyadh, scor 3-2, din etapa a unsprezecea a campionatului Arabiei Saudite.
Vestea nopţii despre Laurenţiu Reghecampf!
Este prima victorie pentru Laurenţiu Reghecampf pe banca echipei cu care a semnat la finalul lunii septembrie. Până acum, avea 4 eșecuri pe banca celor de la Al Tai. Reghecampf i-a trimis din nou în primul 11 pe Andrei Cordea și Marko Dugandzic, iar de această dată încrederea i-a fost răsplătită.
Fostul fotbalist al celor de la FCSB i-a pasat decisiv lui Dugandzic în minutul 28, după ce oaspeții reușiseră să deschidă scorul 20 de minute mai devreme. A urmat apoi golul lui Semedo, în minutul 40, iar înainte de pauză Shamlan a punctat și el și a majorat diferența.
Trupa lui Reghecampf a avut emoții pe final, după ce Toure a transformat un penalty în al doilea minut al prelungirilor. Al-Riyadh nu a mai reușit, însă, să înscrie si golul egalizator, iar Al-Tai a încheiat victorioasă.
Odată cu acest rezultat, Al-Tai a urcat în clasament și se află acum pe locul 14, deasupra locurilor retrogradabile, 16, 17 și 18. De partea celalaltă, Al-Riyadh ocupă poziția a doisprezecea. Următorul meci pentru trupa lui Reghecampf în campionat este cu Al-Feiha, ocupanta locului 8.