Naționala de handbal feminin și a aflat adversarele pentru EURO 2024. România va juca în grupa B, cu Muntenegru, Cehia şi Serbia, potrivit tragerii la sorţi de joi, de la Viena.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
Adversarele României la EURO 2024
România va juca la Debrecen, în grupa B, cu Muntenegru, Cehia şi Serbia.
Componenţa grupelor turneului final al CE2024:
A – Suedia, Ungaria, Turcia, Macedonia de Nord;
B – Muntenegru, România, Cehia, Serbia;
C – Franţa, Spania, Portugalia, Polonia;
D – Danemarca, Elveţia, Insulele Feroe, Croaţia;
E – Norvegia, Austria, Slovacia, Slovenia;
F – Olanda, Germania, Ucraina, Islanda.
Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina. 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia. Tricolorele au încheiat neînvinse, cu 12 puncte în clasament.
Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start şi va fi găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia, între 28 noiembrie – 15 decembrie.
Meciurile vor fi găzduite în grupele preliminare de Debrecen, Basel şi Innsbruck, în grupei principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale, potrivit news.ro.
Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale. Deţinătoarea trofeului european este Norvegia.
Va fi primul Campionat European fără Cristina Neagu în lot, golgeter all-time al competiţiei (303 goluri), handbalista luând decizia să-şi încheie cariera la reprezentativă după CM2023.