Vestea momentului pentru Sorana Cîrstea. A aflat cu cine se va duela în primul tur al turneul de la Ningbo.
Meciul se va juca marți, în jurul orei 5.00 (ora României). Ningbo este un turneu de categorie 250 WTA și se află la a șasea ediția.
Cu cine se va duela Sorana Cîrstea la Ningbo
Sorana Cîrstea revine pe terenul de tenis după o scurtă vacanță pe care și-a luat-o după US Open. Românca, favorită numărul 3, va juca în turul 1 la Ningbo cu Claire Liu (SUA, 69 WTA). Cele două nu s-au mai întâlnit niciodată pe terenul de tenis.
Dacă se califică mai departe, românca o întâlnește cel mai probabil cu Katerina Siniakova, aceasta având meci în primul tur cu o jucătoare venită din calificări.
Ons Jabeur (7 WTA) se află pe aceeași parte a tabloului principal cu Sorana Cîrstea, iar cele două se pot întâlni în semifinale.
Turneul din China este de categoria 250 WTA și se află la a șasea ediție, dar la prima din 2014 încoace. Premiile totale sunt în valoare de 259.303 dolari.
Pentru Cîrstea, după Ningbo urmează turneele WTA 1000 Beijing (30 septembrie – 8 octombrie) și WTA 500 Zhengzhou (9 – 15 octombrie). Va fi prezentă și la Transylvania Open 2023.