Vestea momentului pentru Simona Halep! Decizia de ultimă oră luată la Miami. Invazie de românce la turneul american

Vestea momentului pentru Simona Halep! Decizia de ultimă oră luată la Miami. Invazie de românce la turneul american. Fostul lider mondial WTA tocmai a câştigat meciul carierei, la TAS.

Simona Halep a desfiinţat suspendarea de 4 ani pentru dopaj. Apoi, imediat a primit invitaţie la turneul de la Miami.

Vestea momentului pentru Simona Halep!

Simona Halep nu este singura jucătoare din România care a primit invitaţie la turneul WTA care va avea loc în perioada 19-31 martie. Jaqueline Cristian, locul 82 WTA a fost acceptată și ea pe tabloul principal de la Miami.

Astfel, Cristian, care era prima sub linie, a urcat pe tabloul principal de la Miami Open. Va fi acolo alături de Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Halep.

Vom avea patru reprezentante pe tabloul principal de la Miami, după ce Simona Halep și Jaqueline Cristian au profitat din plin de ultimele decizii ale organizatorilor! Anunțul este deja oficial, iar Jaqueline Cristian figurează pe lista participantelor de la Miami Open, publicată pe site-ul competiției.

O veste bună pentru Halep este aceea că cele 32 de favorite vor beneficia de tur liber. Astfel, Simona va debuta împotriva unei adversare accesibile. Ea va evita în primul tur jucătoare de temut precum Swiatek, Sabalenka, Gauff sau Rybakina.

Simona nu se va putea confrunta nici cu Sorana Cîrstea în runda inaugurală de la Miami. Sorana având și ea statut de cap de serie. Cîrstea a ajuns până în semifinalele ediției de anul trecut, fiind eliminată de cehoaica Petra Kvitova, scor 7-5, 6-4.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed