Vestea momentului pentru Simona Halep! Anunţul venit direct de la WTA. E ultimul din 2024. Sportiva noastră are parte de o urcare în clasamentul mondial chiar dacă nu a jucat de mai mult timp.
Simona Halep a primit o veste importantă din partea celor de la WTA pe final de 2024. Asta deşi nu a jucat.
Vestea momentului pentru Simona Halep!
Mai mult, Simona Halep s-a retras de la primele două turnee unde își anunțase participarea în anul 2025. Este vorba despre cele de la Auckland, respectiv Australian Open. Chiar şi aşa, fostul lider mondial WTA are parte de o urcare de câteva urcări în clasamentul WTA.
Sportiva din România încheie anul pe locul 873, potrivit noului clasament publicat de cei de la WTA. Este vorba despre o urcare de patru poziţii. În schimb, Sorana Cîrstea este cel mai bine clasată jucătoare din România. Ocupă locul 69 în ierarhia WTA. Asta deşi nu a jucat de 6 luni tenis.
Sorana Cîrstea a câștigat cei mai mulți bani din tenis, în 2024, deși nu a mai jucat un meci oficial de la începutul lunii iulie. Atunci a fost eliminată în primul tur de la Wimbledon. Jucătoarea din România nu a mai apărut pe terenul de joc. A suferit o intervenție chirurgicală la picior și astfel a ratat ultima parte a sezonului.
Cu 738.861 de dolari, Sorana Cîrstea este sportiva care a adunat cei mai mulți bani din tenis, în 2024, dintre jucătoarele de tenis din România. Sorana Cîrstea este urmată Jaqueline Cristian, cu 674.881 de dolari, Ana Bogdan, cu 633.539 de dolari, Gabriela Ruse, cu 504.272 de dolari și Irina Begu, cu 424.759 de dolari.
Simona Halep are cei mai puțini bani câștigați din tenis în 2024: 29.226 de dolari.
Sorana Cîrstea (70 WTA) – 738.961 de dolari
Jaqueline Cristian (73 WTA) – 674.881 de dolari
Ana Bogdan (116 WTA) – 633.539 de dolari
Gabriela Ruse (128 WTA) – 504.272 de dolari
Irina Begu (82 WTA) – 424.759 de dolari
Anca Todoni (112 WTA) – 207.744 de dolari
Miriam Bulgaru (182 WTA) – 137.486 de dolari
Simona Halep (879 WTA) – 29.226 de dolari.