Vestea momentului pentru Novak Djokovic! Cu cine se va duela sârbul.
Echipa Serbiei va înfrunta China şi Cehia la United Cup, competiţia de tenis pe echipe mixte, care se joacă în Australia.
Ce adversari are Novak Djokovic la United Cup
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru United Cup. Turneul se joacă la Perth şi Sydney, în perioada 29 decembrie şi 7 ianuarie.
Djokovic a anunțat că va juca, pentru el fiind un turneu de pregătire înainte de Australian Open. În schimb, Rafael Nadal nu face parte din echipa Spaniei, asta chiar dacă fostul lider mondial anunțase ca vrea să revină pe teren pentru un ultim sezon.
Cap de serie numărul 1 este echipa Poliniei din care face parte Iga Swiatek.
Echipa Statelor Unite, campioana en titre, ai cărei lideri sunt Taylor Fritz şi Jessica Pegula, a fost repartizată în grupă cu Australia şi Marea Britanie.
Grecia, cap de serie numărul 2, care îi va avea în componenţă între alţii pe Stefanos Tsitsipas şi Maria Sakkari, va debuta împotriva unei echipe a Canadei compusă în principal din Felix Auger-Aliassime şi Leylah Fernandez.
Germanca Angelique Kerber, în vârstă de 35 de ani, fostă numărul unu mondial, va fi prezentă la rândul ei la antipozi, alături de campionul olimpic en titre Alexander Zverev, urmând să înfrunte Italia şi Franţa.
Fiecare echipă, compusă din trei jucători şi trei jucătoare, va participa la faza grupelor, cu meciuri de simplu masculin şi feminin, precum şi de dublu mixt.
Câştigătoarele grupelor se vor califica în sferturile de finală, alături de cea mai bună echipă de pe locul secund. Semifinalele şi finala se vor disputa la Sydney şi vor fi dotate cu un premiu de 15 milioane de dolari şi puncte în clasamentele ATP şi WTA, scrie agerpres.ro.
Tragerea la sorţi a United Cup:
Perth
Grupa A: Polonia, Spania, o naţiune care urmează să fie confirmată
Grupa C: SUA, Marea Britanie, Australia
Grupa E: Cehia, China Serbia
Sydney
Grupa B: Grecia, Canada, o naţiune care urmează să fie confirmată
Grupa D: Franţa, Italia, Germania
Grupa F: Croaţia, Olanda, Norvegia