Vestea momentului pentru Elias Charalambous! Ce sunt obligaţi să facă cei de la FCSB. Căpitanul tricolorilor a spus clar

Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale a României, este sigur că FCSB dispune de capacitatea de a se impune în dubla cu Sparta Praga, din cadrul celui de-al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor!

În dubla FCSB-ului cu Sparta Praga din anul 2016, Stanciu a fost eroul roș-albaștrilor, reușind două goluri extraordinare contra cehilor. Pe atunci, românii reușeau să elimine rivala și s-au calificat în play-off-ul Champions League.

Ce sunt obligaţi să facă cei de la FCSB!

„Cred că jucătorii de azi trebuie să fie, în primul rând, conștienți de valoarea lor. Sunt campionii României. Joacă la cea mai bună echipă din România. Trebuie să fie încrezători în forțele lor și în cei din jurul lor. Eu am încredere în ei! În plus, ca și în 2016, Steaua (n.r. FCSB) e considerată outsider înaintea acestei duble. Iar de aici cred că poate să se gestioneze un avantaj în favoarea noastră. În mod cert, atmosfera pe care fanii Stelei o vor face la București va depăși cu mult, cu mult, cea pe care o vom vedea pe Letna Stadion! Și îți spun că fanii Spartei sunt clar și sub cei ai Slaviei din acest punct de vedere.

Şi atunci, ca și acum, la Steaua sunt cei mai buni jucători din țară. Așa că pun egalitate între echipa din 2016 și cea de azi. Nu cred că îi lipsește nimic formației de azi, am încredere că pot elimina Sparta Praga la fel cum am făcut-o și noi. (n.r e mai bună Sparta Praga din 2016?)Deși e greu de spus, după numele care erau în echipa lor de atunci, după faptul că mulți dintre acei jucători sunt considerați acum legende de către club… În dreptul celor de azi stau trofeele pe care au reușit să le câștige și, consider eu, o imagine mai bună. Una peste alta, aș zice că echipa din 2016 are un plus, Sparta Praga de atunci față de cea de-acum!”, a spus Nicolae Stanciu, pentru prosport.ro.

FCSB vs. Sparta Praga se va disputa pe data de 6 august, de la ora 21, la Praga. Returul se va disputa o săptămână mai târziu, la București.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed