Vestea momentului pentru Elias Charalambous! Ce s-a aflat despre cei de la FCSB. Un fost jucător a dat verdictul. A spus care sunt șansele formației roș-alabstre în cursa pentru titlu în Superliga.
Adi Popa este de părere că FCSB nu poate fi oprită în acest sezon! Ce a spus despre jucători. Elias Charalambous trebuie să știe.
Vestea momentului pentru Elias Charalambous!
Adi Popa, fost component al FCSB-ului, este de părere că elevii lui Elias Charalambous vor câștiga titlul de campioană a Romîniei după 8 ani!
„După aspectul jocului, după lot și multe altele, FCSB e favorită la titlu. Din punctul meu de vedere, în mare parte, ei sunt deja campioni.
Nu trebuie să se culce pe o ureche, dar la cum joacă, la ce au arătat în acest sezon… Au mers ca un «asasin», ca un «killer». Punct ochit, punct lovit, la fiecare meci. Nu s-au mai încurcat cu echipele mici!”, a declarat Adi Popa, la GSP Live.
”Meritul pentru rezultate este al antrenorilor!”
Popa a subliniat faptul că, spre deosebire de alte sezoane competiționale, FCSB nu mai pierde puncte cu echipe mai mici.
„FCSB a câștigat, în mare, și cu echipele pretendente la titlu. Astea sunt meciurile de titlu, iar ei au reușit să câștige sau să nu piardă.
FCSB a arătat bine, are un lot competitiv, omogenitate, stabilitate la nivelul băncii. Pintilii și Charalambous au avut parte de toate condițiile și asta se vede. Unde au existat schimbări masive de jucători, la CFR și Rapid, vedem că progresul de integrare a nou-veniților durează.
Charalambous și Pintilii conduc echipa la antrenamente. Am fost acolo, nu vine Gigi Becali la antrenamente. Și ei, și MM au un rol foarte important.
Nici nu prea mai e nevoie să se implice nea Gigi, la câte puncte au avans. OK, se implică, face niște schimbări… Nu e un secret, s-a mai întâmplat. Dar meritul pentru rezultate este al antrenorilor. Antrenorii îi pregătesc pe jucători, îi țin montați. Cei care vin de pe bancă, de multe ori, au un impact pozitiv. Aici e meritul tehnicienilor!”, a mai precizat Adi Popa.