Vestea momentului pentru Dorinel Munteanu! Decizia luată de omul lui Răzvan Burleanu. S-a aflat înaintea meciului

Vestea momentului pentru Dorinel Munteanu. S-a decis cine este arbitrul care va fi la centru la finala Cupei României. Omul lui Răzvan Burleanu a făcut totul public înaintea disputei.

Oțelul Galați și Corvinul Hunedoara se întâlnesc în ultimul act al competiției, pe 15 mai, la Sibiu.

Vestea momentului pentru Dorinel Munteanu

Oțelul Galați și Corvinul Hunedoara vor juca în acest sezon finala Cupei României. Elevii lui Dorinel Munteanu au ajuns aicci după ce au eliminat-o pe Universitatea Cluj, scor 2-1. De partea cealaltă, Corvinul Hunedoara a învins-o pe FC Voluntari, scor 3-1, echipă care  a retrogradat.

FRF a anunțat că Marcel Bîrsan va conduce meciul la centru. Va fi ajutat de Vladimir Urzică, aflat la ultimul meci din carieră, și Imre Bucsi. Florin Andrei este cel de-al patrulea oficial al întâlnirii.

În camera VAR se vor afla Rareș Vidican și Szablocs Kovacs, în timp ce Nicolae Grigorescu a fost numit observatorul din partea CCA.

Cele două finaliste au primit sume importante de bani în Cupa României. Hunedorenii vor încasa 133.000 de euro, iar Oțelul 103.000 de euro. Învinșii din finală mai primesc încă 10.000 de euro, în timp ce echipa care câștigă trofeul va încasa încă 240.000 de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed