Vestea momentului pentru David Popovici! Totul a devenit public pe final de an. S-a aflat decizia şocantă luată de rivalul său, rusul Kliment Kolesnikov, dublu medaliat olimpic la Tokyo.
David Popovici ar putea să scape de unul dintre cei mai mari adversari ai lui în lupta pentru medalii la Jocurile Olimpice de anul viitor.
Vestea momentului pentru David Popovici
Rusul Kliment Kolesnikov, dublu medaliat olimpic la Tokyo, Japonia (argint la proba 100 de metri spate, bronz la 100 de metri liber), nu va lua parte la JO, asta din pricina restricțiilor impuse sportivilor din Rusia.
Comitetul Internațional Olimpic a decis, încă de la începutul lunii decembrie, că sportivii din Rusia și Belarus pot evolua la Jocurile Olimpice din 2024, însă doar sub drapel neutru. Mai mult decât atât, aceștia nu vor putea să participe la probele pe echipe.
„În prezent, în condiţiile actuale, pentru mine este inacceptabil. Visul unei medalii de aur olimpice rămâne. Dar nu sunt trist pentru că nu pot merge.
Dacă vreodată condiţiile (n.r. ale CIO) se vor schimba şi autorităţile ruse vor decide că în numele patriei, trebuie să mergem şi să câştigăm medalii pentru ţara noastră, bineînţeles că voi merge”, a spus Kliment Kolesnikov, conform AFP.
David Popovici, lăudat de psihologul sportiv Silviu Ioniță
În cadrul emisiunii „Drumul spre Paris”, psihologul sportiv Silviu Ioniță și-a exprimat opinia în legătură cu performanțele lui David Popovici.
„Este extraordinar să ai capacitatea să judeci propria performanță! Și sigur discută cu antrenorul ce trebuie îmbunătățit.
Pentru mine e un semnal de alarmă atunci când sportivii dau vina pe arbitraj, pe vreme, pe alte lucruri! Un sportiv de performanță poate controla doar un anumit număr de indici, cei pe care-i poate influența. Nu arbitrajul, nu vremea, nu altceva”, a spus acesta, potrivit sursei citate anterior.