Eugenie Bouchard, fosta finalistă la Wimbledon în 2014, a fost acceptată pe tabloul principal al turneului WTA de la Cluj-Napoca, denumit Transylvania Open.
Sportiva din Canada primise un wild-card pentru a fi acceptată pe tabloul calificărilor.
Cel mai puternic Transylvania Open din istorie
Poziția sa actuală din clasament, locul 511 WTA, nu-i permitea să se înscrie în turneu, așa că a fost neapărat nevoie de un ajutor al organizatorilor.
Directorul sportiv al turneului Transylvania Open, Patrick Ciorcilă, a anunțat că Eugenie Bouchard a fost acceptată direct pe tabloul de simplu și că nu mai este nevoie să treacă prin filtrul calificărilor, conform Digisport.
Eugenie Bouchard a revenit în circuitul WTA, după o pauză de un an și jumătate. Frumoasa canadiancă a fost cea care și-a arătat disponibilitatea de a evolua la Cluj, cerând să primească un wild-card la turneu.
În afara lui Eugenie, și alte sportive de top vor fi prezente la Cluj, printre care Barbora Krejcikova, dar și româncele Emma Răducanu, Irina Begu sau Ana Bogdan. De asemenea, există șanse reale ca o jucătoare din TOP 5 WTA să fie prezentă la Cluj.