Vestea momentului despre Rafa Nadal! Legendarul spaniol rupe tăcerea. S-a aflat când va reveni în circuitul ATP. A fost ţinut departe de tenis aproape un an de zile, din cauza unor accidentări.
Fostul lider ATP, Rafa Nadal a anunţat, vineri, că va reveni în circuitul ATP la turneul Brisbane International. Este un turneu de pregătire pentru Australian Open din ianuarie.
Vestea momentului despre Rafa Nadal!
Rafa Nadal, de 22 de ori câştigător al unui Grand Slam, nu a mai jucat un meci de când a fost eliminat în turul doi al Australian Open la începutul acestui an. Totul s-a întâmplat din cauza unei probleme la un flexor al şoldului.
Iniţial, se estima că Nadal va lipsi doar opt săptămâni. A fost însă operat la şold în iunie. „După un an de absenţă din competiţie, este timpul să revin”, a declarat Nadal într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare.
„O voi face la Brisbane, în prima săptămână din ianuarie. Ne vedem acolo”, a mai spus ibericul.
Luna trecută, directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, a confirmat că Nadal va participa la primul turneu de Grand Slam al anului 2024.
Nadal a declarat că se aşteaptă să se retragă după sezonul 2024, o serie de accidentări limitându-i apariţiile în circuit. El a ieşit din top 100 pentru prima dată în ultimii 20 de ani, la începutul sezonului.
Acoborât pe locul 633 mondial, dar este eligibil pentru un clasament protejat. Asta pentru că a fost accidentat şi nu a participat la niciun eveniment timp de cel puţin şase luni.
Nadal şi-a exprimat anterior dorinţa de a mai juca la un French Open şi de a reprezenta Spania la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor. Asta înainte de a se retrage la finalul celui de-al 23-lea sezon în circuit.
Turneul de la Brisbane, care revine după o pauză de trei ani forţată iniţial de pandemia COVID, se va desfăşura între 31 decembrie şi 7 ianuarie.
🎧👀💪🏻😉 pic.twitter.com/iH7NvsQGMT
— Rafa Nadal (@RafaelNadal) December 1, 2023
Australian Open va avea loc la Melbourne Park în perioada 14-28 ianuarie.