Vestea momentului despre Radu Drăguşin! Anunţ clar despre tricolor. Antrenorul lui Tottenham nu s-a mai abţinut. Ange Postecoglou i-a decis soarta fundaşului central al României.
Tehnicianul australian a anunţat că Radu Drăguşin va fi titular la Tottenham la meciul cu Fulham, programat sâmbătă, în Premier League.
Vestea momentului despre Radu Drăguşin!
Radu Drăguşin a evoluat în patru meciuri în Premier League până acum, niciunul ca titular. A fost introdus în joc de pe banca de rezerve după ce a fost transferat în ianuarie de la Genoa. Românul îl va înlocui în primul “11” pe Micky van de Ven, accidentat.
Vorbind într-o conferinţă de presă vineri după-amiază, Postecoglou a spus clar. „Voi elimina suspansul – Radu va fi titular mâine”, a dezvăluit australianul. “A trebuit să aibă răbdare pentru a-şi găsi şansa, Micky şi Cristian (Romero) fiind excepţionali şi noi având un meci pe săptămână. Cred că s-a descurcat bine. Cred că ne poate aduce ceva diferit”, a mai spus antrenorul celor de la Spurs.
Tottenham Hotspur va întâlni Fulham, sâmbătă, în deplasare, de la ora 19.30, în etapa a 29-a din Premier League.