Vestea momentului despre Olimpiu Moruțan! S-a aflat ce a făcut tricolorul la noua sa echipă. Edi Iordănescu, direct vizat de evoluţia internaţionalului român în tricoul noii sale formaţii.
Olimpiu Moruțan, a fost titularizat la Ankaragacu, dar nu a putut evita înfrângerea noii sale echipe.
Vestea momentului despre Olimpiu Moruțan!
Ankaragacu nu s-a putut impune în duelul cu cei de la Fenerbahce, scor 0-1, în cea de-a patra etapă din Super Lig.
Olimpiu Moruțan a făcut parte din primul 11 al echipei din Ankara. A stat în teren până în minutul 81, când a fost înlocuit de către Riad Bajic.
În urma acestui eșec, Ankaragacu se situează pe locul 17 în clasamentul campionatului din Turcia. Formaţia a reuşit să obţină doar două puncte în cele patru partide disputate până în prezent.
Gruparea din Ankara are două eșecuri și două egaluri, în startul noului sezon competițional.
Moruțan a fost prezentat oficial în cadrul clubului din Turcia, săptămâna trecută. Conducerea celor de la Ankaragacu a anunțat că a virat 3 milioane de euro în contul celor de la Galatasaray, în schimbul serviciilor internaționalului român.
Jurnalistul Tahir Kum ar fi anunțat că suma anunţată de către formația turcă nu ar fi cea reală.
Presa turcă susține că gruparea „Cim Bom” ar fi încasat 6 milioane de euro de la Ankaragacu, în urma cedării românului.