Vestea momentului despre Laurenţiu Reghecampf! Lovitură totală pentru antrenorul român. S-a aflat ce s-a întâmplat în derby-ul cu milionarii de la Al Hilal. După două victorii consecutive, cei de la Al-Tai nu au mai putut evita înfrângerea.
Trupa antrenată de Laurențiu Reghecampf a pierdut, pe teren propriu, scor 1-2, în fața lui Al-Hilal. A fost un meci din etapa a 16-a a campionatului din Arabia Saudită.
Vestea momentului despre Laurenţiu Reghecampf!
Laurenţiu Reghecampf nu a contat pe Andrei Cordea, fostul jucător al celor de la FCSB, și pe Marko Dugandzic, de la început. I-a introdus pe cei doi fotbaliști în repriza secundă. Cordea a intrat pe teren în minutul 60, în timp ce Dugandzic și-a făcut apariția pe gazon în minutul 76. Cei doi nu s-au remarcat.
Al-Hilal, echipa care se află pe primul loc al ierarhiei în campionatul din Arabia Saudită, a început tare partida cu Al-Tai. A marcat de două ori în prima jumătate de oră prin Salem Al Dawsari și Aleksandar Mitrovic. În minutul 40, oaspeții mai aveau să puncteze încă o dată. Reușita lui Ruben Neves a fost anulată pentru offside.
În prelungirile primei reprize, în minutul 45+5, trupa pregătită de Laurențiu Reghecampf a redus din diferența. A marcat de Tariq Abdullah din assist-ul lui Salman Al Muwashar. După această înfrângere, Al-Tai se află pe locul al 12-lea în clasamentul Saudi Pro League. Are 17 puncte acumulate după 16 partide. Eșecul a venit după două victorii consecutive reușite de echipa lui Laurențiu Reghecampf în campionat: 4-3 cu Al-Raed și 1-0 cu Al-Fateh.
Al-Hilal are în lot vedete ca Neymar (de la PSG, pentru 90 de milioane de euro), Malcom (de la Zenit, pentru 60 de milioane de euro), Ruben Neves (de la Wolves, pentru 55 de milioane de euro) și Aleksandar Mitrovic (de la Fulham, pentru 52,6 milioane de euro).