Vestea momentului despre Ianis Hagi! Scoțienii au spus clar. S-a aflat ce se va întâmpla cu jucătorul român după intervenția lui Mircea Lucescu. Viitorul fotbalistului a fost decis.
Ianis Hagi (25 de ani) este legitimat la Alaves, echipă la care a fost împrumutat de clubul Rangers până la sfârșitul actualului sezon.
Vestea momentului despre Ianis Hagi
Mircea Lucescu (78 de ani) consideră că băiatul lui Gică Hagi (58 de ani) ar trebui să rămână în Spania, asta pentru că fotbalul de acolo i se potrivește cel mai bine.
Mai apoi, presa din Scoția a aflat ce afirmații a făcut „Il Luce” și a reacționat imediat.
„Antrenorul român Mircea Lucescu l-a sfătuit pe Ianis Hagi să continue în Spania și să se transfere definitiv la Alaves. Asta după ce împrumutul de la Rangers va expira, în vară. Lucescu crede că experiența lui Hagi în liga scoțiană îl va ajuta să reușească în fotbalul din Spania.
Impactul playmakerului la naționala României n-a fost trecut cu vederea. Ianis Hagi a avut un rol important în calificarea României la Campionatul European: a marcat, în noiembrie, golul împotriva Israelului, care a calificat naționala sa la turneul final din Germania.
În timp ce incertitudinea planează asupra viitorului său, Mircea Lucescu, o figură emblematică a fotbalului românesc, îl sfătuiește pe Hagi jr. să rămână definitiv în Spania, unde stilul de joc i se potrivește mai mult. Cuvintele lui Mircea Lucescu ar putea cântări mult în decizia talentatului fotbalist legată de viitorul său”, a scris publicația Rangersnewshub.com.
Totuși, în acordul de împrumut al lui Ianis Hagi nu a fost inclusă o clauză de transfer definitiv, asta deoarece Rangers ar vrea ca jucătorul să revină la echipa lor.
Ianis Hagi este cotat la 4 milioane de euro, conform Transfermarkt. El are 14 partide jucate, două goluri marcate și o pasă decisivă la Alaves.