Vestea momentului despre Gică Hagi. S-a aflat ce i-au făcut turcii de la Galatasaray. Surpriză uriașă pentru tehnicianul celor de la Farul, în contextul în care Turcia împlinește 100 de ani de la proclamarea republicii.
Antrenorul de la Farul a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a fost vizitat de cei de la Galatasaray TV, care au dorit să-i facă un cadou inedit „Regelui”.
Vestea momentului despre Gică Hagi
Și turcii au venit cu un mesaj după revederea cu Gică Hagi: „Tricoul nostru, special pregătit pentru aniversarea a 100 de ani de la republică, i s-a potrivit de minune legendarului nostru fotbalist Gheorghe Hagi”, au transmis aceștia.
Antrenorul de la Farul s-a declarat onorat de vizita primită: „Întotdeauna o plăcere! Astăzi am primit, la Academia Hagi, vizita lui Galatasaray TV. Ocazie de a rememora multe din momentele speciale petrecute la echipa Cim Bom-Bom.
Mulțumesc Galatasaray pentru tricoul semnat de jucători și placheta oferită cu ocazia centenarului Republicii Turce. Mult succes în campionat și Champions League”, a scris Hagi, pe pagina sa de Facebook.
Turcia marchează 100 de ani de la înființarea republicii
Turcia a marcat, duminică, cea de-a 100-a aniversare a înfiinţării sale ca republică de către Mustafa Kemal Ataturk. Au fost organizate festivităţi la nivel naţional, fiind expuse culorile drapelului naţional şi portrete ale fostului său lider.
La Ankara, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a depus o coroană de flori la mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk.
Ataturk a proclamat Republica Turcia pe 29 octombrie 1923, la peste un an după destrămarea oficială a Imperiului Otoman.
El a plasat Turcia pe calea secularismului, inclusiv prin separarea strictă a bisericii de stat, şi a îndreptat ţara înspre o orientare pro-occidentală.