Este vestea momentului despre Florin Tănase! Fostul căpitan al FCSB a trecut testul şi şi-a îndeplinit marele său vis, acela de a evolua în străinătate. După mai multe transferuri ratate, Tănase urmează să semneze cu cei de la Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite.
Fostul căpitan al FCSB este foarte aproape de a fi anunţat oficial ca noul jucător al celor de la Al Jazira.
Vestea momentului despre Florin Tănase!
Românul tocmai a trecut vizita medicală la Al Jazira și e așteptat să semneze până la finalul zilei cu formația din Emiratele Arabe Unite, conform gsp.ro. După ce nu s-a mai înţeles cu chinezii de la Shanghai Port, Tănase a făcut pasul spre Emirate.
La Al Jazira, Tănase va primi 1,8 milioane de euro anual. În China ar fi încasat un milion. Însoțit la începutul săptămânii de Ionuț Luțu la Aeroportul Otopeni, Tănase a făcut marele anunţ. „Da, sunt bucuros! Mă duc sa fac vizita medicală. E greu să pleci după atât timp de la un club atât de frumos. Normal că aștept să ia campionatul FCSB și îmi doresc să se califice, au șanse mari”, a spus fotbalistul.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a vorbit despre transferul lui Florin Tănase. Transferul său la Shanghai Port părea cert, dar mijlocașul a fost deturnat din drumul spre China de oferta celor de la Al Jazira, din Emirate.
„Tănase merge la Al Jazira. Chinezii dădeau mai mulți bani, au ridicat oferta. Voiam să-l dau în China, dar a preferat așa. Era mai aproape…
Chinezii îi dădeau un milion, ăștia îi dau salariu 1,8 milioane. Bine, dă vreo 300.000 comisioane, nu știu ce, la impresari. E diferență mare”, a precizat Becali luni.