Veste uriașă primită de Ianis Hagi. Ce se întâmplă cu fiul `Regelui`

Ianis Hagi traversează o perioadă extrem de dificilă fiind accident de aproape un an de zile. În ciuda acestui fapt, astăzi, fiul ”Regelui” a primit o veste extraordinară.

Clubul la care este legitimat, Glasgow Rangers a decis să îi prelungească contractul.

Viitor asigurat pentru Ianis Hagi

Ianis s-a arătat extrem de fericit de decizia pe care a luat-o clubul scoțian în privința sa.

Imediat cum a fost anunțată prelungirea contractului, Hagi Jr a postat pe contul său de Instagram.

„Este o zi fericită pentru mine, luând în calcul ultimul an. A fost greu, un rollercoaster, mental și fizic. Dar sunt aici, viitorul meu e în siguranță și trebuie să fiu recunoscător tuturor din clubul Rangers.
Sunt fericit pentru că munca pe care am făcut-o înainte de accidentare a însemnat mult pentru Rangers și ei consideră că sunt un jucător bun pentru această echipă și pot să-mi aduc calitatea în această echipă.
Istoria pe care o are acest club te face în fiecare zi să fii un jucător mai bun și o persoană mai bună. Îmi place să cred că am lăsat ceva în urma mea și le-am lăsat câteva amintiri frumoase suporterilor, dar simt că nu am făcut tot ce mi-am dorit. Mai am o mulțime de lucruri de arătat și de dăruit acest grup minunat de oameni de la Rangers și suporterilor. Abia aștept să revin”, a declarat Ianis Hagi.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed