Veste uriaşă pentru Adrian Mutu! Tocmai a devenit oficial. Conducerea clubului din Giuleşti i-a decis soarta lui Antonio Sefer, unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei vişinii.
Conducerea celor de la Rapid i-a prelungit contractul lui Antonio Sefer până în 2025. Anunţul a fost făcut de către conducerea clubului.
Veste uriaşă pentru Adrian Mutu!
FC Rapid a anunţat, joi, că fotbalistul Antonio Sefer şi-a prelungit contractul, noul acord fiind valabil până în 2025. „Sunt foarte fericit, am puţine emoţii, pentru că este cel de-al doilea contract cu Rapid. Sunt fericit că voi continua cu echipa mea de suflet, cu Rapid Bucureşti.
Este o mândrie şi o onoare să port în continuare tricoul Rapidului şi sper ca alături de echipă şi de staff să avem evoluţii foarte bune, să îmi ajut echipa cât mai mult. Sper să dau cât mai multe goluri şi să ofer cât mai multe assisturi. Rapid înseamnă enorm, este un stil de viaţă. Mă mândresc că sunt la Rapid şi mereu merg cu fruntea sus, pentru că este un brand în România şi în Europa”, a declarat Sefer pentru fcrapid.ro.
Antonio Sefer a debutat la Rapid la 2 martie 2019, într-o partidă cu Progresul Spartac, din Liga 3. De atunci, el a adunat 110 meciuri pentru giuleşteni, perioadă în care a marcat 16 goluri şi a oferit 15 pase de gol.
În actuala stagiune, Antonio Sefer este golgheterul echipei, la egalitate cu Marko Dugandzic, şeptarul reuşind să înscrie de trei ori.
În vârstă de 22 de ani, Sefer a mai jucat pentru Oţelul Galaţi şi Groningen (Olanda), fiind selecţionat la naţionalele U17, U19, U21 şi U23. Cu formaţia U23 a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.