Sabrina Voinea a fost penalizată și a încheiat pe locul 5 finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Paris! Tânăra în vârstă de 17 ani a decis să conteste decizia comisiei la TAS. Nu va avea nicio şansă.
În urma refacerii clasamentului după contestații, Sabrina Voinea a pierdut șansa de a obține o medalie olimpică. Americanca Jordan Chiles a depus contestație, urmând, ulterior să i se mărească nota, în timp ce solicitarea de reevaluare a româncei a fost respinsă.
Veste devastatoare pentru Sabrina Voinea!
Sabrina, fiica Cameliei Voinea, va face plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, prin intermediul COSR.
Comisia de la JO ar fi penalizat-o pe româncă în contextul în care piciorul acesteia ar fi ieșit în afara perimetrului terenului. Sabrina susține faptul că arbitrele au analizat prestația sa, în baza unei fotografii surprinse în cu totul altă zi.
Americanii au analizat situația și sunt de părere că România nu va avea succes cu apelul de la TAS. SUA a fost reprezentată în competiție de către două gimnaste ce s-au calificat pe podium, Simone Biles (argint) și Jordan Chiles (bronz).
„Românii vor face apel la TAS. Totuși, este puțin probabil ca apelul să aibă succes. Având în vedere că TAS se implică rar în dispute legate de punctaj. Recursul va fi probabil respins în totalitate.
Cu toate acestea, oamenii din România nu s-au ferit de cuvinte. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va protesta și nu va participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. Sabrina Voinea, care a încheiat pe locul 5, și-a anunțat retragerea din gimnastică în ziarele din România.
Din nefericire, Chiles este în prim-planul acestui incident. Chiar dacă ea nu avut nicio implicare în contestația făcută de SUA!”, a scris publicația americană Yardbraker, după primirea veștii.