FCSB se pregătește pentru duelul direct cu PAOK Salonic, din cadrul rundei secunde UEFA Europa League! Partida se va desfășura joi seară, acasă la greci, de la ora 22.00.
Duelul răsună în presa de peste hotare, iar englezii cred că FCSB va pierde în fața trupei lui Răzvan Lucescu, chiar dacă formația nu a înregistrat rezultate încântătoare în campionatul intern, dar nici în debutul în competiția europeană. PAOK a pierdut în fața celor de la Galatasaray, 1-3 în faza ligii.
FCSB, în alertă!
Jurnaliștii de la Sports Mole sunt convinși că FCSB va pierde în Grecia. Preconizează un rezultat delirant, 2-0 pentru PAOK.
„Chiar dacă cele două echipe au înregistrat rezultate diferite în prima rundă din Europa League, PAOK are mai multă calitate și experiență internațională decât oaspeții lor și acestea trebuie să fie de ajuns pentru a-și trece în cont prima victorie, având și avantajul terenului propriu!”, au notat englezii.
Echipele probabile:
PAOK: Kotarski – Otto, Kedziora, Lovren, Rahman – Ozdoev, Bakayoko – Zivkovic, Konstantelias, Taison – Chalov
FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Dawa, Chiricheș, Radunovic – Lixandru, Edjouma – Ștefănescu, Olaru, Tănase – Bîrligea.