Veste bună pentru Dinamo. S-a întâmplat înainte de startul din Superliga. FIFA a decis să ridice interdicția la transferuri. FRF a primit o înștiințare în acest sens.
Astfel, Dinamo nu va avea probleme pentru a-i legitima pe jucătorii luați în această vară. Este vorba despre Hakim Abdallah (Virton), Goncalo Gregorio (Leiria), Adnan Golubovic (FC Koper), Cristi Costin (FC Voluntari) și Dennis Politic (Cremonese).
”FIFA a înștiințat în acest moment Federația Română de Fotbal cu privire la ridicarea interdicției, astfel încât jucătorii pot fi înregistrați din acest moment”, a anunțat Radio Dinamo 1948.
Ovidiu Burcă se va putea baza pe acești fotbaliști încă de la primul meci pe care Dinamo îl joacă în acest sezon în Superliga, luni, 17 iulie, cu CSU Craiova.
Andrei Nicolescu anunța în urmă cu câteva zile, într-un interviu pentru Pro Tv, că s-au plătit datoriile către cei cinci jucători.
„Noi n-avem ce să facem, acum jucătorii trebuie să confirme la FIFA că și-au primit drepturile și să se facă procedura din partea clubului, prin administratorul special. Teoretic, mâine toți jucătorii vor face adresa către FIFA. Mai departe, nu ține de noi”, a declarat Andrei Nicolescu, pentru PRO TV.
Clubul din Ștefan cel Mare avea datorii de aproape 400.000 de euro. În cazul în care interdicția nu era ridicată, dinamoviștii putea să meargă la TAS.