Verdictul scoțienilor pentru Ianis Hagi! Nota primită de tricolor după ce a comis-o. Fanii au reacționat imediat

Jurnaliștii scoțieni au analizat prestația lui Ianis Hagi din meciul Hibernian – Rangers, scor 3-3, din etapa a 22-a din Premiership.

Internaționalul român a dat o pasă de gol, dar a comis un penalty și a fost schimbat în minutul 70 al partidei.

Verdictul scoțienilor pentru Ianis Hagi

Ianis a fost titular şi a dat pasa decisivă pentru golul lui Igamane din minutul 4. În minutul 58, Hagi a comis un fault în careu, iar arbitrul a acordat un penalty care a fost transformat de Boyle. Românul a fost înlocuit în minutul 70, cu Cortes.

Pentru Rangers a punctat tot Igamane, în minutele 19 şi 74. Golurile celor de la Hibernian au mai fost înscrise de Boyle (32) şi Bushiri.

Pentru evoluția sa, cei de la Sofascore i-au acordat tricolorului nota 6,8. Acesta a atins mingea de 42 de ori. A reușit 22 de pase din 30 încercate și a pierdut posesia balonului de 14 ori. Igamane a primit el mai mare calificativ de la Rangers, 9,4.

După al patrulea assist din acest sezon, Hagi a fost lăudat de fani.

”Ianis Hagi este motivul pentru care Rangers arată mult mai bine în ultimele luni”, ”Ianis Hagi este un fotbalist foarte inteligent”, ”Centrare excelentă a lui Hagi și o finalizare la fel de bună a lui Igamane”, ”Ce centrare bună a dat Hagi”, au fost câteva dintre comentariile de pe X, la pauza meciului.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed