Verdict devastator pentru Simona Halep! Anunţul unei legende a tenisului este extrem de clar. Dacă românca va fi găsită vinovată nu mai are nicio şansă. Suspendarea îi va pune capăt carierei.
Simona Halep a fost suspendată temporar după ce a fost depistată pozitiv la controlul antidoping de la US Open.
Verdict devastator pentru Simona Halep!
Acum, Simona Halep aşteaptă verdictul tribunalului independent de la Londra. Legendarul John McEnroe a vorbit despre cazul fostului lider WTA. Acesta a spus că dacă Simona va fi găsită vinovată pentru dopaj, acesta va fi finalul carierei pentru ea.
„Simona a avut o carieră grozavă, dar, în mod evident, există un nor uriaș deasupra ei în acest moment. Așadar, cu toții vrem să știm, eu cu siguranță sper că este nevinovată. Cred că întreaga lume a tenisului speră acest lucru, așa că, dacă acest proces se va desfășura cu rapiditate, va fi un lucru bun… dacă vom reuși să ajungem până la capăt și să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat.
Deci, în orice caz, sperăm că rezultatul va fi stabilit curând, pentru că este un lucru care îi va pune capăt carierei, practic, dacă va fi găsită vinovată. Așadar, aștept cu nerăbdare rezultatele, pentru că este ceva la care nu vrei să iei parte dacă ești jucător, mai ales dacă ești nevinovat”, a spus John McEnroe, conform Eurosport.
Cazul Simonei va fi judecat de către Sports Resolution, tribunal independent din Londra. În cazul în care nevinovăția nu va putea fi dovedită, Simona mai are o cale de atac. Este vorba despre Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. În cazul în care este găsită vinovată, românca riscă o suspendare între doi şi patru ani care îi va pune practic capăt carierei de profesioniste.