Vedeta TV umilită de Radu Banciu și-a găsit de muncă! Celebrul jurnalist revine în lumea televiziunii. Fusese dat afară de la PRO TV.
Vedeta TV și-a găsit un nou loc de muncă. Este vorba de Mihai Mironică, care a semnat un contract cu cei de la Prima Sport. Acesta va comenta evenimentele sportive.
Mihai Mironică se mută la Prima Sport
Mihai Mironică se mută la Prima Sport! Cunoscutul comentator a debutat deja pe post, la partida dintre Wolverhampton și Crystal Palace, de marți seară.
La aproape 3 luni de la despărțirea de Pro TV, jurnalistul și-a găsit un nou angajament. La meciul de debut pe post acesta a anunțat și primul gol, în minutul 3 al partidei, atunci când Joachim Anders a marcat în propria-i poartă.
Mihai Mironică are o experiență de aproape 30 de ani în presa sportivă din România. Acesta s-a alăturat celor de la Pro TV în anul 1995. A debutat în cariera de comentator sportiv în anul 1994, odată cu meciurile de la Campionatul Mondial.
Vedeta a fost făcută praf de Radu Banciu
Vedeta a fost făcută praf de Radu Banciu. Cunoscutul realizator TV a lansat în urmă cu ceva timp un atac la adresa lui Mihai Mironică, după ce acesta a fost dat afară din Pro TV.
Realizatorul emisiunii „Football All-Inclusive” de la Prima Sport a vorbit atunci despre posibilitatea ca Mihai Mironică și Ioana Cosma să se alăture televiziunii la care și acesta lucrează.
„Dacă mă întrebați pe mine, nu vin la noi. Ioana Cosma nu vine sigur și puține șanse să vină Mironică întrucât conducerea de sport de aici nu mai e cea de la Pro TV. Dacă mă întrebați pe mine, nu îi înghite nimeni aici. Că la noi în general transferurile în televiziuni se fac pe cumetrii, nu pe competențe.
Dacă se fac pe competențe, ei nu ajung aici. La Digi pot ajunge, mai mult Mironică, Ioana Cozma nu cred că va mai continua pe televiziune de sport. Nu văd de ce ar mai continua în sport, ea nu era necesară. Era doar o prezență, nu era pricepută la sport mai mult decât în alt domeniu. Dar este o plecare normală. O emisiune proastă, fără audiențe. Emisiunea nu aducea niciun profit, era aceeași emisiune modestă, lălăită, fără personalitate, fără anvergură, fără nimic. E consecința firească a slabului conținut și asta știe și PRO-ul că nu era nimic de valoare acolo”, a spus atunci realizatorul, în cadrul emisiunii sale.
Radu Banciu nu poate face „praf” pe nimeni. Poate, doar, pe sine.
Limitat, haotic, cu unghiuri de vedere proprii și ciudate, Radu Banciu este prezentatorul tv care nu emite idei ci doar păreri.
Cred, sincer, ca șefii lui Banciu, de pe la televiziunile unde a lucrat, l-au menținut pe post doar pentru exotismul său, pentru nonconfoismul straniu și neînțeles, care, vrând nevrând provoacă o ciudata curiozitate în rândul telespectatorilor.