Vedeta lui Laurenţiu Reghecampf a dat cărţile pe faţă! S-a aflat ce s-a întâmplat în derby-ul cu CFR Cluj. Andrei Ivan a spus cum a ratat cu poarta goală. Vedeta celor de la CSU Craiova şi-a justificat gafa din partida din Gruia.
CSU Craiova va juca meciul cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a Superligii, vineri de la ora 21:30, pe Stadionul Ion Oblemenco.
Vedeta lui Laurenţiu Reghecampf a dat cărţile pe faţă!
Andrei Ivan, atacantul formației din Bănie, a declarat, joi, în conferința de presă premergătoare partidei cu FC Hermannstadt, din etapa a 4-a a Superligii, faptul că el împreună cu colegii lui sunt pregătiți și motivați pentru a se bate la titlu.
„Trebuie să intrăm şi să jucăm pentru suporterii noştri, pentru noi şi să luăm cele trei puncte. Suntem o echipă unită, însă trebuie să dovedim că merităm să ne batem la titlu şi vom intra să câştigăm. Suntem motivaţi, trebuie să intrăm capacitaţi sută la sută”, a afirmat Ivan.
După ce a fost criticat in meciul trecut cu CFR Cluj, scor 1-1, pentru o ratare cu poarta goală, Ivan a menționat că e conștient de ce a făcut și nu este deranjat de criticile celor din jur.
„Nu am fost deranjat. Sunt conştient de ce am făcut la acea partidă, că am ratat cu poarta goală… trebuia să marchez atunci. Însă las totul în spate şi mă concentrez doar pe partida cu Hermannstadt.
Atunci, la acea fază, m-am grăbit să şutez pentru că l-am văzut pe portar că a căzut… şi în momentul şutului am alunecat şi eu. Nu sunt într-o formă prea bună, nu mă regăsesc. Dar cu ajutorul antrenorului sper să fiu pe drumul cel bun”, a precizat el.