Vedeta lui Edi Iordănescu ar tupeu! Anunţ clar înaintea meciului cu Olanda. Cum vrea Răzvan Marin să îi învingă pe batavi

Vedeta lui Edi Iordănescu ar tupeu! Anunţ clar înaintea meciului cu Olanda. S-a aflat cum vrea Răzvan Marin să îi învingă pe batavi. A dat semnalul pentru suporteri înaintea disputei de la Munchen.

Vedeta lui Edi Iordănescu nu vrea ca România să se oprească aici. Visează la o calificare în sferturile EURO 2024, în dauna Olandei.

Vedeta lui Edi Iordănescu ar tupeu!

Răzvan Marin, mijlocașul lui Edi Iordănescu, a avut de transmis un mesaj înaintea duelului cu Olanda, din optimile de finală. El este cel care a marcat cu Slovacia, din penalty, reuşită care a dus la calificarea tricolorilor de pe primul loc.

Răzvan Marin a făcut un apel către suporteri, pe care îi așteaptă în număr cât mai mare la stadion. ”Dragi suporteri. Suntem pregătiți să luptăm în continuare cu inima și sufletul pentru culorile țării noastre, dar avem nevoie de sprijinul vostru necondiționat.

Prezența și susținerea voastră înseamnă totul pentru noi, iar fiecare strigăt de încurajare ne motivează să dăm totul pe teren. Alături de voi, suntem de neînvins! HAI, ROMÂNIA!”, a scris Răzvan Marin, pe Instagram.

Meciul unei generaţii, împortiva Olandei, se va disputa marţi, de la ora 19.00, la Munchen. Învingătoarea din această dispută va juca în sferturile de finală ale competiţiei cu câştigătoarea care le va opune pe Austria şi Turcia.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed