Vedeta lui Dan Petrescu a spus clar! De ce nu se simte ameninţat după venirea lui Louis Munteanu la CFR Cluj. Totul a devenit public

CFR Cluj a materializat transferul lui Louis Munteanu, de la Fiorentina! Daniel Bîrligea susține mișcarea oficialilor grupării ardelene, chiar dacă, inițial, s-a discutat despre o potențială rivalitate pe post.

În cadrul celui mai recent duel, CFR Cluj a reușit să se impună în fața celor de la Neman Grodno, după 5-0 în retur. Elevii lui Dan Petrescu s-au calificat, astfel, în turul trei preliminar al UEFA Champions League și se vor lupta, în continuare, cu Maccabi Petach Tikva.

Nu se simte amenințat de venirea lui Louis Munteanu la CFR Cluj!

Daniel Bîrligea a oferit o primă reacție, în ceea ce privește transferul lui Louis Munteanu. Internaționalul român a semnat un contract valabil patru sezoane. CFR Cluj a plătit nu mai puțin de 2,5 milioane pentru a-l readuce în Superliga pe tânărul atacant.

“Cu siguranță aveam nevoie de victoria asta, să mergem mai departe și am intrat în teren cu gândul de a câștiga. Nu conta scorul. Toți ne-am dorit să câștigăm și golurile au venit după aceea.

Pentru mine nu este o concurență (n.r. cu Louis Munteanu). Cu siguranță este un mare ajutor. Îl cunosc, pentru că am jucat și la națională cu el și este un atacant foarte bun și cred că ne poate ajuta foarte mult.

Putea să fie oricine acolo și doar să încerce. Eu am încercat și a fost bine. Posibil să fie cel mai frumos gol dat de mine până acum.

Contează și experiența foarte mult. Am tot 24 de ani și nu pot să cumpăr experiența, pot acumula doar jucând. Încet, încet o să am mai multă experiență!”, a declarat Daniel Bîrligea, după meci.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed