Vedeta lui Costel Gâlcă se teme de FCSB! Anunţ clar înaintea meciului. S-a aflat cum o poate bate CSU Craiova pe campioană. După umilinţa din Cupa României, oltenii speră să-şi revină în Superliga.
Echipa lui Costel Gâlcă are un meci infernal contra celor de la FCSB. Asta mai ales din cauza ultimelor rezultate foarte slabe.
Vedeta lui Costel Gâlcă se teme de FCSB!
Disputa contra celor de la FCSB va avea loc în această seară, de la ora 21.00. Ar putea fi ultima pentru Costel Gâlcă la CSU Craiova, în Superliga. Înaintea meciului, Anzor Mekvabishvili, mijlocașul defensiv al Craiovei, a declarat că este apt de joc, după accidentarea suferită la începutul acestui sezon.
„Vreau să spun că va fi un meci greu, FCSB este o echipă bună care joacă în Europa League. Au arătat oamenilor din România ca pot învinge echipe bune și că pot fi printre cei mai buni, dar jucăm acasă, cu suporterii și sper să fie alături de noi.
Știu că e un moment greu, dar avem nevoie de ei pentru a construi noi momente în club. Va fi un meci greu, dar am avut jocuri bune împotriva lor în sezonul trecut, așa că vom vedea.
A fost o perioadă grea pentru mine, credeam că va fi nevoie de mai mult timp de recuperare, dar în ultimele săptămâni am început să mă pregătesc alături de echipă și când am avut meciurile în deplasare am avut antrenamente când am dat 100%.
Sunt foarte bine acum și pregătit 100% pentru meci. Cheia este să fim împreună, să jucăm un meci bun, să obținem un rezultat bun și totul se va schimba repede. Dacă vrem această victorie, acest succes, este foarte important să fim împreună.
Toată lumea vrea să câștigăm mâine și noi ne dorim la fel, vom da totul pentru echipă și sper ca împreună să reușim”, a declarat Anzor.